Close
post banner picture

Din spionaj pentru Rusia la spectacole la TNB cu James Bond

Alexandru Piscan, un român care a furnizat rușilor imagini cu obiective militare NATO, este cunoscut și pentru organizarea de spectacole cu coloana sonoră James Bond la Teatrul Național din București (TNB). Prețul biletelor la ultimul spectacol a variat între 60 și 10 lei.

Pe scena spectacolului a fost prezent și celebrul tenor Cezar Ouatu. În plus, cei prezenți au avut la dispoziție o expoziție de mașini și ceasuri de lux de la branduri internaționale de top, precum și un cocktail bar.

În 2022, Piscan colecta informații despre activele militare și convoaiele NATO care tranzitau România în drum spre Ucraina, potrivit oficialilor care l-au monitorizat de atunci.

Bărbatul de 35 de ani a fost arestat de DICOT, în urma unei investigații care a scos la lumină legătura cu un diplomat rus care a fost expulzat în aceeași zi din România.

Conform unui comunicat emis de reprezentanții filarmonicii prezente la eveniment, Alexandru Piscan nu a mai plătit orchestra, deși a vândut spectacolul cu sigla instituției pe afișe.