În ianuarie 2025, colectarea deșeurilor din Giurgiu a fost limitată din cauza datoriilor financiare ale autorităților locale către operatorul de salubritate. Creșterea tarifelor de depozitare a deșeurilor ar putea duce la o majorare a taxelor pentru locuitori.
Colectarea deșeurilor din Giurgiu a fost afectată în luna ianuarie, din cauza unor datori acumulate de autoritățile locale către groapa de gunoi. Tarifele de depozitare a deșeurilor au crescut mult, iar taxa pentru serviciul de salubrizare în oraș ar putea crește în 2025 de la 12 lei de persoană pe lună, la 25 de lei.
Potrivit declarațiilor făcute de administratorul public al municipiului Giurgiu, Marius Olteanu, datoria totală a municipalități față de groapa de gunoi se ridică la aproximativ 16 milioane de lei, în timp ce veniturile obținute din taxa de salubrizare colectată de la cetățeni au fost de 5,7 milioane de lei. În ciuda eforturilor depuse pentru a acoperi o parte din datori, autoritățile locale nu au reușit să achite întreaga sumă.
Un alt motiv care a dus la restricționarea servicilor de salburizare este faptul că, în ultimi doi ani, Primăria nu a mai primit subvenți din partea guvernului pentru salubrizare. În aceste condiți, Primăria a încercat să păstreze prețul taxelor pentru cetățeni. Cu toate acestea, presiunea financiară a devenit insuportabilă, iar Agenția de Mediu a impus tarife mai mari pentru gestionarea deșeurilor selectate, cea ce a adus costuri suplimentare pentru operatori de salubritate.
Restricțiile impuse în luna ianuarie au vizat casele, iar colectarea deșeurilor a fost mult mai limitată față de normal. Cu toate acestea, administratorul a menționat că restricțiile vor fi ridicate până pe 1 februarie, iar negocierile pentru o soluție permanentă sunt în desfășurare. Pe de altă parte, deșeurile de la platformele dintre blocuri au fost ridicate regulat, exceptând duminica. Cu toate că cetățeni din municipiu au început să achite taxe de salubrizare, sumele încasate nu ajung pentru a acoperi costurile de gestionare a deșeurilor.