Statisticile sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: tot mai multe persoane intră în evidenţa medicilor cu diabet de tip I sau I. Dacă în ultimi ani adulţi erau cei mai afectaţi, acum nici copi nu sunt ocoliţi de această boală. Acesta este motivul pentru care medici constănţeni trag un nou semnal de alarmă, susţinând că prevenţia trebuie să includă, obligatoriu, un stil de viaţă adecvat, o alimentaţie sănătoasă, un orar de mese echilibrat, menţinerea unei greutăţi cât mai apropiate de cea ideală, evitarea fumatului, orar de somn adecvat, activitate fizică şi managementul stresului.
Ultimele statistici ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Constanţa arată că în judeţul nostru există peste 47.0 de bolnavi. Cifra aceasta, însă, nu reflectă realitatea, din cauza faptului că oameni se prezintă foarte târziu la medic, ori în aceste condiţii, este clar că numărul bolnavilor de diabet este cu mult mai mare.
Dr. Doina Catrinoiu, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, şeful secţiei Medicală 1 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, este de părere că acesta este trendul mondial, iar cel mai grav este, însă, că mulți bolnavi nu se prezintă la medic pentru a fi luați în evidență.
„Prevalenţa diabetului este mare şi cum a crescut peste tot în lume, evident că şi la noi se întâmplă acelaşi lucru. În general, stilul de viaţă şi obezitatea sunt de vină. Oameni nu se mişcă, mănâncă prost, puţine legume, puţine fructe. În plus, populaţia nu are o educaţie medicală, acea pe care ar trebui să o aibă toţi pacienţi. Principala problemă este că oameni nu se prezintă la timp, la medic, nu îşi fac investigaţi periodic. Eu îi sfătuiesc să își facă cel puțin un control pe an, şi aici mă refer la cei care nu au factori de risc, iar cei cu factori de risc, un control de două ori pe an. Această verificare ar arăta care este adevărata creștere a numărului de persoane cu diabet, iar în cea ce privește bolnavi, și ei ar fi în siguranță”, a declarat medicul, pentru „Cuget liber”.
Potrivit dr. Mihaela Iftene, medic diabetolog şi boli de nutriţie, în cea ce priveşte copi, principala cauză de apariție a boli este lipsa de mișcare, în contextul în care nu fac sport suficient, dar și alimentația este de vină, bogată în calori, de tip fast-fod. În plus, la cei mici mai este o problemă, statul timp îndelungat în fața gadgeturilor. Practic, toată ziua sunt conectați la telefon, tablete, pierd timpul și uită să se mai reconecteze la realitate.