Close
post banner picture

Șocant! Guvernul îți dă 10.000 de lei pentru soba ta veche!

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că programul „Rabla pentru sobe” va începe în luna februarie 2025. Astfel, românii care doresc să își înlocuiască sobele vechi vor putea beneficia de o subvenție de 10.0 de lei de la stat.

Programul „Rabla pentru sobe”, destinat sprijinirii românilor care doresc să își înlocuiască sobele vechi cu unele mai eficiente energetic, va începe în luna februarie. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a dezvăluit care sunt pașii finali pentru implementarea acestuia și condițiile de accesare a ajutorului financiar. Românii eligibili pot primi până la 10.0 de lei subvenție, iar statul va finanța 70% din cheltuielile pentru instalarea noilor sobe.

Ministrul Mediului a explicat motivele întârzierii acestui program, precizând că procesul a fost mult mai complex decât se anticipa inițial. „Are o mică întârziere. Este foarte adevărat, pentru că discutând despre un program pilot am încercat să ne asigurăm că el va funcționa. Am încercat să definim foarte bine anumite noțiuni, cum ar fi cea de sobar autorizat. Am renunțat la o parte din din toate aceste lucruri de foarte mare detaliu, care puteau mai mult să încurce decât să ajute programul.

În decembrie 2024, programul „Rabla pentru sobe” a fost relansat pentru a solicita feedback suplimentar din partea sobarilor, instalatorilor și cetățenilor, pentru a evita eventualele neclarități care ar fi putut împiedica implementarea sa.

Fechet a menționat că, deși au existat unele ajustări și revizuri ale programului, toate aspectele au fost finalizate. „Acum un an și jumătate, el a fost scris de la zero, a fost pus în consultare, am avut lungi dezbateri pe marginea lui și cred eu că acum, în prima parte a anului, îl vom lansa și vom vedea cum merge. E posibil să constatăm că mai avem de făcut anumite corecții din mers, dar decât să așteptăm, cred că e mai bine să să-l pornim”, a adăugat Fechet.