Revolut a introdus pe piața din România un serviciu inovator de refinanțare a creditelor, marcând astfel o premieră la nivel global. Clienții români ai Revolut Bank, entitate licențiată în Lituania și activă în cadrul Spațiului Economic European, au primit invitații să aplice pentru noul produs de creditare negarantat cu opțiunea de refinanțare.
În contextul în care Revolut a depășit pragul de 1,3 miliarde de lei în credite aprobate, compania a lansat această nouă facilitate, continuând astfel expansiunea serviciilor sale de creditare pe piața locală, începută în august 2020. Prin intermediul opțiunii de refinanțare, clienții Revolut pot acum să-și consolideze mai eficient datoriile existente, reunindu-le într-o singură facilitate de credit.
Cristian Voinea, Senior Product Manager Credite la Revolut, a explicat că clienții pot alege să refinanțeze una sau mai multe facilități de creditare acordate în lei de alte bănci din România sau chiar de către Revolut. Acest lucru include credite de nevoi personale, carduri de credit și facilități de descoperit de cont (overdraft), cu posibilitatea de a solicita și o sumă suplimentară de bani. Valoarea maximă a unui credit de refinanțare oferit de Revolut poate ajunge până la 20.000 de lei.
Procesul de aplicare pentru refinanțare este simplificat și se realizează direct din aplicația Revolut, fără birocrație. Informațiile despre creditele eligibile pentru refinanțare sunt extrase automat din surse oficiale și prezentate clientului, care poate evalua impactul refinanțării asupra totalului lunar de plată.
Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut Bank din România, a subliniat că obiectivul companiei este de a deveni aplicația financiară globală ce oferă clienților toate instrumentele necesare pentru gestionarea bugetului personal într-un singur loc. Lansarea creditului de nevoi personale cu refinanțare reprezintă un pas important în strategia de a deveni contul bancar principal pentru clienții români și de a oferi o experiență de banking diferită, apreciată de milioane de utilizatori la nivel local.