Close
post banner picture

Recalcularea pensiilor: Ești afectat? Vezi aici ce se întâmplă!

Sindicaliștii Caselor de Pensi din România au exprimat nemulțumiri cu privire la volumul mare de muncă rezultat în urma procesului de recalculare a pensiilor. Ei estimează că această situație va persista cel puțin un an.

Blocul Național Sindical a anunțat că a avut loc o întâlnire de lucru la sediul Casei Naționale de Pensi Publice. Întâlnirea a avut ca scop discutarea unor aspecte legate de implementarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și de situațiile organizatorice referitoare la activitatea caselor teritoriale de pensii.

Sindicaliștii au subliniat că ultima perioadă a reprezentat o provocare majoră pentru CNP și structurile sale teritoriale, din cauza recalculării tuturor pensiilor aflate în plată la data de 01.09.2024, precum și a aplicării noilor principii și formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 360/2023.

În cadrul discuțiilor, s-a recunoscut volumul mare de muncă depus de salariații caselor teritoriale de pensii, datorită numărului insuficient de personal și complexității activităților. S-a convenit ca o notă să fie elaborată către ordonatorul principal de credite (MS), prin care să se solicite demersurile legale necesare.

Sindicaliștii BNS cer asigurarea plății orelor suplimentare efectuate între iulie 2024 și sfârșitul anului 2024 pentru personalul implicat direct în activitățile de stabilire și plată a pensiilor recalculate. De asemenea, solicită preluarea, pe termen nedeterminat, a celor 10 posturi suplimentare existente în prezent în structura caselor teritoriale de pensii.