Cu ocazia deschiderii anului școlar din Rusia, Vladimir Putin a ținut un discurs în fața a 30 de elevi eminenți, în cadrul așa-numitei «Conversații importante».
Șeful statului rus a discutat, evident, despre războiul pe care țara sa îl poartă în Ucraina, subiect care a devenit inevitabil după primele luni de la startul invaziei, adică după februarie 2022.
Vladimir Putin a ordonat schimbarea manualelor școlare
În discursul său, Putin le-a spus elevilor că Rusia este «invincibilă» și a comparat-o cu acea Rusie din cel de-Al Doilea Război Mondial, conform AFP.
«Noi am înţeles de ce am câştigat în perioada Marelui Război Patriotic. Înfrângerea unui popor cu o asemenea stare de spirit este imposibilă. Noi am fost pur și simplu invincibili şi suntem la fel şi astăzi», a precizat Putin.
Liderul de la Moscova are deseori astfel de discursuri, în care face referire la războiul contra Germaniei naziste, iar motivarea sa pentru războiul din Ucraina a fost chiar denazificarea acestei națiuni.
Putin le-a povestit elevilor despre conversațiile dintre tatăl și bunicul său
Vladimir Putin le-a povestit apoi elevilor despre scrisorile dintre tatăl său și bunicul rău, în timp ce tatăl său lupta în cel de-Al Doilea Război Mondial. Putin a subliniat că s-a arătat impresionat că bunicul său, imediat după ce își pierduse soția în război, i-a spus fiului său: «Bateți-i pe ticăloșii ăștia».
Cu referire la acest moment, Putin a precizat că «în prezent, astfel de familii reprezintă majoritatea covârșitoare».
De ceva timp, în Rusia se duce o campanie extrem de agresivă de «rusificare», în sensul în care Kremlinul a schimbat chiar și manualele școlare. Imediat după startul războiului din Ucraina, în Rusia s-a introdus așa-numita educație patriotică, după cum a denumit-o Kremlinul.
Rusia consideră că acest război este unul existențial. Referitor la Crimeea, anexată în 2014, și la celelalte teritorii anexate temporar în acest război, Putin a spus că ele «nici nu trebuiau să fi aparținut niciodată Ucrainei.»
Anul trecut, tot la începutul anului școlar, Vladimir Putin a mers în enclava Kaliningrad și le-a spus elevilor că și-a trimis trupele în Ucraina «pentru a proteja Rusia».