Close
post banner picture

Ministrul Energiei vă poate lăsa fără job! Vezi dacă ești în pericol!

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că va iniţia un proiect de reorganizare a ministerului pe care îl conduce. Acesta a explicat că ministerul este printre cele mai suple de la nivelul Guvernului, cu 280 de angajaţi, iar nivelul de salarizare este cel mai mic din Executiv. El a precizat că va fi redusă schema de personal, iar toţi angajaţii vor da concurs şi vor rămâne cei care merită. Burduja a adăugat că astfel estimează o eliminare a posturilor vacante şi reducere a posturilor ocupate cu până la 20%.

Ministrul Energiei a anunțat restructurarea Ministerului Energiei, dar și a companilor din subordine, arătând că numărul de personal al ministerului, o schemă cu peste 20 de angajați, poate fi redus. Este primul anunț de restructurare de la formarea noului Guvern.

”Astăzi vă voi prezenta pe scurt priorităţile pe care ni le asumăm pentru anul în curs, pe câteva direcţii principale, şi o să încep cu un pilon care este fundamental şi pentru programul de guvernare. Se numeşte reformă: reforma sectorului energetic şi, de fapt, reforma Ministerului Energiei şi reforma companilor din sectorul energetic. Constatăm cu toţi că România este într-o situaţie delicată din perspectiva echilibrului fiscal-bugetar. Şi cred că este o chestiune de răspundere, de bun simţ, să dăm un exemplu şi pentru alte ministere, şi pentru alte instituţii publice, şi pentru alte compani de stat, luând câteva măsuri”, a afirmat Burduja.

Burduja a anunţat astfel un program de reorganizare a Ministerului Energiei. ”Am discutat deja cu colegi mei şi vom iniţia în perioada următoare un proiect de reorganizare a ministerului nostru. E unul dintre cele mai suple ministere de la nivelul Guvernului. Avem 280 şi ceva de colegi, iar nivelul de salarizare este, şi nu cred că mă înşel, cel mai mic din Guvernul României. Cu toate acestea, consider că întotdeauna e loc de o eficienţă mai bună şi vom înainta un proiect de reorganizare care va reduce schema de personal, astfel încât practic toţi colegi vor da concurs şi vor rămâne cei care merită să rămână”, a explicat.

El a precizat că estimează o reducere a posturilor în cadrul instituţiei pe care o conduce cu până la 20%.

”Estimăm o eliminare a posturilor vacante şi reducerea posturilor ocupate cu până la 20%. Sigur, în funcţie de specificul fiecărei structuri în parte, că dacă luăm Direcţia de Investiţi, unde avem cam 10 de colegi, ei au reuşit să atragă undeva la 14 miliarde de euro, deci au o productivitate bună. Nu înseamnă că nu e loc de mai bine şi acolo. Dar discutând cu directori, le-am dat această temă, să eficientizăm activitatea ministerului”, a transmis Sebastian Burduja.

De asemenea, el a anunţat o măsură privind transparenţa activităţi. ”În primul trimestru al acestui an vom da publicităţi un portal pe care se vor regăsi informaţi legate de prevederile din contractele de mandat, remuneraţie fixă, componentă variabilă dacă este cazul, anumite sporuri, benefici, prevederi din contractele colective de muncă şi toate cheltuielile, contractele pe care companile le au în derulare. Deci punând reflectoarele pe aceste compani, de care, în bună măsură, sunt mândru, au făcut treabă bună şi vor continua să o facă, dar este loc de mai bine şi cred că români merită să ştie exact cât plătim, pe ce se duc bani pentru că, aşa cum spuneam, statul e acţionar majoritar sau acţionar unic, deci vorbim şi despre bani românilor”, a relatat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a mai prezentat câteva măsuri de reorganizare pe care le-a solicitat companilor din cadrul ministerului. Printre acestea se află reducerea posturilor de conducere, reducerea cheltuielilor cu bunurile şi servicile, stoparea angajărilor în cadrul companilor, reducerea cheltuielilor cu salarile, în special cu personalul TESA, reducerea cheltuielilor de protocol şi sponsorizare cu cel puţin 50%. ”Noi estimăm că de la companile din portofoliul Ministerului Energiei cel puţin un miliard de lei pot fi economisiţi prin aceste măsuri”, a precizat Sebastian Burduja.

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre reorganizări şi comasări de instituţi, că nu crede că este nevoie în momentul de faţă de concedieri în masă, arătând că îşi doreşte ca surplusul de personal să fie absorbit de mediul privat.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat la Guvern, în contextul acestor reorganizări în agenţi şi instituţiile statului, dacă se vor face şi concedieri. ”Nu cred că este nevoie în momentul de faţă de asemenea concedieri în masă”, a răspuns ministru.

El a precizat că aceste reorganizările instituţionale vor duce la reducerea numărului de personal. ”Îmi doresc ca acest surplus de personal să fie absorbit de mediul privat. De acea nu se fac lucrurile de azi pe mâine”, a explicat Barna.

”Nu sunt neapărat concedieri, pentru că sunt, pe de o parte, şi plecările naturale. Dacă semnalul este clar şi ştim exact de la bun început care sunt instituţiile care vor suferi modificări, acolo deja, angajaţi din sectorul public ştiu ce-i aşteaptă şi au timp suficient luni de zile să găsească alternative. Mediul privat are nevoie de oameni pregătiţi. Nu ne dorim să bruscăm nici sistemul bugetar, nu dorim să bruscăm nici mediul de afaceri, nici mediul privat şi acest fenomen natural trebuie susţinut şi încurajat”, a mai arătat ministrul.