Adela Popescu și familia ei sunt cunoscute pentru discreția lor, apărând rar în public. Cu toate acestea, de data aceasta, au avut un motiv întemeiat pentru a ieși în lumina reflectoarelor. Fratele fostei prezentatoare de la PRO TV și-a deschis o afacere în București și a avut toată susținerea familiei.
Evenimentul a marcat un moment important pentru familia Popescu, demonstrând că sunt foarte uniți și se susțin reciproc. Adela Popescu, vizibil emoționată, a împărtășit bucuria și mândria față de realizarea fratelui său.
Fratele Adelei Popescu a deschis un centru de wellness pentru minte, corp și suflet, cu abordare personalizată pentru fiecare vizitator, cu tratamente holistice și servicii integrate de relaxare și înfrumusețare, într-o locație cu design minimalist. Acesta a fost inaugurat în prezența a 20 de invitați și celebrități printre care Adela Popescu, Radu Vâlcan, Sore, Emily Burghelea, Dana Rogoz, Ada Condescu, Lili Sandu, Majda, Andrea Ibacka, Amna, Shurubel, Laura Cosoi și Andrea Raicu.
„Misiunea noastră este de a oferi un spațiu unde fiecare își poate găsi echilibrul perfect între minte, corp și suflet. Credem că armonia interioară este cheia pentru o viață împlinită și frumoasă. Ne străduim să oferim servici care nu doar relaxează și revigorează, dar și inspiră și transformă. Înțelegem că fiecare persoană este unică, de acea abordarea noastră este profund personalizată”, a anunțat Călin, fratele Adelei Popescu.
Adela Popescu, în vârstă de 37 de ani, și mama ei au o relație specială, cele două petrecând mult timp împreună. Recent, soția lui a trecut printr-o perioadă delicată, despre care a vorbit abia acum. Vedeta a preferat să păstreze discreția până ce s-a asigurat că mama ei este sănătoasă. Acum, ea e bucuroasă că s-a dovedit a fi o alarmă falsă și că totul e bine.