Irinel Columbeanu a trăit unul dintre cele mai fericite momente din viața sa, când și-a reîntâlnit fica, Irinuca, după șase ani. Irinuca, fica lui și a Monicăi Gabor, a revenit în România pentru prima dată după ce s-a mutat definitiv în SUA.
Adolescenta, care acum este o tânără în toată regula, nu și-a putut ascunde bucuria atunci când și-a îmbrățișat tatăl pe Aeroportul Otopeni. Scenele emoționante au avut loc cu doar câteva ore în urmă.
Irinuca a părăsit România în 2018 pentru a locui cu mama ei în SUA, iar de atunci, Irinel Columbeanu a reușit să o vadă doar o singură dată, când a călătorit el însuși peste Ocean. Între timp, starea de sănătate a fostului milionar s-a deteriorat, ajungând chiar să fie internat într-un azil. Dorința lui cea mai mare era să își reîntâlnească fica, care acum este adolescentă.
În ultimul timp, și-a exprimat public dorința de a-și revedea fica. Deși au păstrat legătura prin apeluri video, întâlnirea fizică a fost deosebit de specială. Anul trecut, Irinel a făcut un efort și a mers să o viziteze pe Irinuca în SUA, însă, din cauza problemelor de sănătate, o nouă călătorie peste Ocean nu a fost posibilă. Astfel, Irinuca a revenit în România, pentru prima dată de când a plecat.
Revederea lor pe Aeroportul Otopeni a fost extrem de emoționantă. Irinel și-a așteptat fica cu un buchet de flori, iar Irinuca a zâmbit larg și l-a îmbrățișat cu dragoste. Cei doi s-au îmbrățișat îndelung, iar imaginile surprinse arată cât de grijulie era tânăra față de tatăl ei în timp ce se îndreptau spre ieșirea din aeroport.
De când s-a mutat în SUA, Irinuca și-a construit o viață alături de mama sa, Monica Gabor, și de partenerul acesteia, Mr. Pink. a dezvăluit că fica sa are acum un iubit și că ar putea deveni curând socru, întrucât Irinuca va împlini 18 ani în curând.
În cea ce privește o posibilă întoarcere definitivă a Irinucăi în România, Irinel Columbeanu spune că aceasta nu este pe agenda tinerei. Irinuca i-a mărturisit că nu intenționează să se întoarcă în țară, preferând să-și continue viața în SUA.
Revederea dintre Irinuca și Irinel Columbeanu a fost un moment plin de emoție și bucurie, demonstrând că legătura dintre tată și fică rămâne puternică, indiferent de distanța care îi separă.