Un incident misterios a avut loc acum câteva zile în zona Barmer, în sud-vestul statului Rajasthan din India, aproape de granița cu Pakistanul. Un obiect neidentificat a fost detectat de radarele militare indiene, după care s-a încercat stabilirea unei conexiuni cu acesta. Totuși, obiectul sferic nu a răspuns la semnale, astfel că a fost trimis un avion de luptă Su-30 al Forțelor Aeriene Indiene pentru a-l intercepta și doborî. „Între orele 10:30 și 11 dimineața, un obiect luminos sferic neidentificat a fost detectat de radarele Forțelor Aeriene Indiene. Un avion de luptă a fost ridicat de urgență pentru a intercepta obiectul și l-a doborât. Resturile obiectului au fost recuperate și este în desfășurare o anchetă suplimentară. Nu era un balon meteorologic sau alt tip de sondă”, a declarat un reprezentant al armatei. Zona în care a căzut OZN-ul a fost imediat izolată de forțele de ordine. Potrivit polițiștilor care au cercetat locul, aceștia au găsit cinci fragmente ciudate de formă triunghiulară, realizate dintr-un metal necunoscut. De asemenea, au apărut mărturii ale localnicilor. Martorii susțin că, după prăbușirea OZN-ului, s-au auzit explozii puternice care au crăpat chiar și câteva case din zonă. Presa occidentală a numit deja incidentul „Roswell-ul indian”, făcând o analogie cu prăbușirea unei nave extraterestre lângă Roswell, SUA, în 1947.