Anul a început dificil pentru bugetari. Pe lângă faptul că salariile lor au fost înghețate, unii dintre ei s-au trezit și fără locuri de muncă. Acesta este și cazul unor angajați de la Ministerul Muncii.
Se fac restructurări la Ministerul Muncii. Mai mulți angajați își vor pierde locul de muncă după ce Guvernul a decis să comaseze Ministerul Muncii și Solidarități Sociale cu cel al Familiei.
Guvernul a aprobat Hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarități Sociale. ”Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţi Sociale care preia, pe bază de protocol de predare-primire, activităţi de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţi de Şanse se subrogă în toate drepturile, obligaţile, contractele, deciziile de finanţare, ordinele de finanţare, acordurile şi litigile instituţiei, structuri sau activităţi preluate, inclusiv prin preluarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora.
Încadrarea personalului preluat pe bază de protocol de predare-primire, se realizează cu respectarea proceduri şi regimului juridic aplicabil fiecărei categori de personal şi cu menţinerea drepturilor salariale avute la data preluării”, se arată în hotărârea aprobată de Guvernul Ciolacu.
Aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţi Sociale are un număr maxim de 635 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, inclusiv demnitari şi posturile aferente cabinetelor acestora.
Potrivit hotărâri de guvern, Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţi sociale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat, de secretarul general şi doi secretari generali adjuncţi.
Astfel, s-au redus trei posturi de demnitate publică (două posturi de secretar de stat și un post de subsecretar de stat), cinci posturi aferente cabinetelor funcților de demnitate publică, două posturi aferente funcților de înalți funcționari publici și zece posturi aferente unor funcți publice și funcți contractuale.
Încadrarea în numărul de posturi se face în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categori de personal, prin ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarități sociale.
Și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că va iniţia un proiect de reorganizare a ministerului pe care îl conduce, deşi a explicat că acesta este printre cele mai suple de la nivelul Guvernului, cu 280 de angajaţi, iar nivelul de salarizare este cel mai mic din Executiv. El a precizat că va fi redusă schema de personal, iar toţi angajaţi vor da concurs şi vor rămâne cei care merită. Burduja a adăugat că astfel estimează o eliminare a posturilor vacante şi reducere a posturilor ocupate cu până la 20%.