Americanii vin în România! Artrom Stel Tubes S.A. va fi preluată de GLGH Stel, o companie a fondului de investiții american Great Lakes Global Holdings. Un colos economic a fost cumpărat de un important fond de investiții. GLGH Stel a achiziționat Artrom Stel Tubes S.A., producătorul român de țevi din oțel fără sudură cu sediul în Slatina și Reșița, potrivit unui comunicat de presă.
„Suntem încântați de realizarea acestei achiziții. Artrom Stel Tubes S.A. este o companie industrială puternică, modernă cu sediul în România, cu perspective de viitor și potențial global. Sperăm să-i susținem creșterea în anii următori, în dezvoltarea de noi piețe în Europa, America de Nord și nu numai”, a declarat fondatorul și Managing Partner GLGH, Adam Hitchcock.
Acordul de cumpărare de acțiuni a fost încheiat în noiembrie 2024 între GLGH Stel și foștii proprietari sârbi ai Artrom. Tranzacția este supusă aprobărilor de reglementare necesare din partea autorităților române.
„Deoarece suntem interesați să explorăm noi oportunități pentru Artrom sperăm ca noul guvern să poată face cât mai repede posibil pași necesari pentru a permite Artrom să își desfășoare activitatea în mod normal. În cazul în care aceste condiții vor fi îndeplinite, suntem încrezători că Artrom se poate lansa pe o nouă traiectorie de afaceri, concentrându-se pe domenii strategice precum producția pentru industria de apărare și decarbonizarea, care necesită investiții substanțiale din partea grupului nostru”, a spus Hitchcock.
„Această tranzacție asigură ca mii de locuri de muncă din regiunea de sud a României, să fie protejate, în special cele din județele Olt și Caraș-Severin. Economia locală va fi stimulată în consecință de o infuzie de capital de milioane de dolari în următorii ani. Mai mult, compania va beneficia de un flux de investiții sustenabil și constant, permițându-i să dezvolte și să extindă alte linii de producție pentru a accesa noi piețe”, mai arată comunicatul.